Prichindei » iunie 16, 2013

Daily Archives: iunie 16, 2013

Poezii 5-8 ani

Un bondar cu motoras

Published by:

Un bondar cu motoraş
Decolează spre oraş.
O furnică, o bunică,
Încărcată cu de toate,
Face semn – opreşte, frate.

Ia-mă rogu-te cu tine,
Au plecat copiii mei
La oraş şi ştii prea bine,

Cât îmi este dor de ei…
– Haide, urcă pe-o aripă,
Onorabilă furnică,
Te voi duce într-o clipă,
Dacă-mi dai o… plăcinţică.

POEZII PENTRU COPII DE 2-4 ANI

Tanu de Elena Farago

Published by:

Tanu i-un motan cuminte,

Şi-i atâta de curat,

C-are voie să se culce

Chiar cu pernele din pat.

 

Ilenuţa îl iubeşte

Şi se joacă mult cu el,

Astăzi însă-i supărată,

Nu l-a mângâiat defel!

 

„Miau!” o-mbie din fereastră,

Dar fetiţa stă pe loc:

– Taci, măi Tanule, că mie

Nu-mi mai vine să mă joc!

 

– Ce-ai păţit?

– Nimic, dar mama

Aşa aspru m-a certat!

 

– I-ai greşit ceva?

– De unde!?

Pentru că nu m-am spălat!

 

– Ştii, fetiţa mea cuminte,

Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,

Pentru asta, te-aş şi bate

Dac-ai fi copilul meu!

 

POEZII PENTRU COPII DE 2-4 ANI

Nelu de Elena Farago

Published by:

Dintr-un rest de prăjituri,

Nelu face fărâmituri.

Mama-l vede şi-l întreabă:

– Iar nu eşti copil de treabă,

Nelule, şi-mi faci gunoi?

Cum fu vorba între noi?

– Vorba noastră? hai să-ţi spun

Ca să vezi cum o ţin minte:

Să mă fac tot mai cuminte

Şi mai harnic şi mai bun!

– Şi de ce îmi faci gunoi?

– Pentru vorba dintre noi:

Eu acum fac fărâmituri

Pentru puii rândunicii,

Ca să aibă şi ei, micii,

Azi, la masă, prăjituri!

Poezii 5-8 ani

Numaratoarea

Published by:

-O aluna, doua, trei,

Veverita, cite vrei?
-Vreau vreo patru,
cinci, sau sase,
Ca alunele-s gustoase.
-Iti dau sapte, opt sau noua,
Dac-o sa ne spui si noua
Cind o sa mai vina-ncoace
Iarna cu zece cojoace.

Poezii 5-8 ani

Numaratoarea de la 1 la 7

Published by:

Unu este un carlig

Si e singur singurel

Doi e lebada frumoasa
Pe lac tare gratioasa

Trei este un colacel
Care am muscat din el
Trei sint iezii mititei
Si purcelusii sint tot trei

Patru este un scaunel
Rasturnat de-un baietel

Cinci degete sint la o mana
Si-s unite impreuna
Si la picioare
Tot cinci degete omul are

Sase zile noi muncim
Si apoi ne odihnim

Sapte este e ca o coasa
Asezata dupa casa
Sapte sint piticii
Din povestioare
Si tot sapte zile
Saptamana are

Povesti populare

Pungutza cu doi bani de Ion Creanga

Published by:

Era odata o baba si un mosneag. Baba avea o gaina, si mosneagul un cucos; gaina babei se oua de cate doua ori pe fiecare zi si baba manca o multime de oua; iar mosneagului nu-i da nici unul. Mosneagul intr-o zi perdu rabdarea si zise:

— Mai baba, mananci ca in targul lui Cremene. Ia da-mi si mie niste oua, ca sa-mi prind pofta macar. — Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgarcita. Daca ai pofta de oua, bate si tu cucosul tau, sa faca oua, si-i manca; ca eu asa am batut gaina, si iacata-o cum se oua.

Mosneagul, pofticios si hapsin, se ia dupa gura babei si, de ciuda, prinde iute si degraba cucosul si-i da o bataie buna, zicand:

— Na! ori te oua, ori du-te de la casa mea; ca sa nu mai strici mancarea degeaba.

Cucosul, cum scapa din manile mosneagului, fugi de-acasa si umbla pe drumuri, bezmetec. si cum mergea el pe-un drum, numai iata gaseste o punguta cu doi bani. si cum o gaseste, o si ia in clont si se intoarna cu dansa inapoi catre casa mosneagului. Pe drum se intalneste c-o trasura c-un boier si cu niste cucoane. Boierul se uita cu bagare de seama la cucos, vede in clontu-i o punguta si zice vezeteului:

— Mai! ia da-te jos si vezi ce are cucosul cela in plisc.

Vezeteul se da iute jos din capra trasurei, si c-un feliu de mestesug, prinde cucosul si luandu-i punguta din clont o da boieriului. Boieriul o ia, fara pasare o pune in buzunar si porneste cu trasura inainte. Cucosul, suparat de asta, nu se lasa, ci se ia dupa trasura, spuind neincetat:

Cucurigu ! boieri mari, Dati punguta cu doi bani !

Boierul, inciudat, cand ajunge in dreptul unei fantani, zice vezeteului:

— Ma! ia cucosul ist obraznic si-l da in fantana ceea.

Vezeteul se da iarasi jos din capra, prinde cucosul si-l azvarle in fantana! Cucosul, vazand aceasta mare primejdie, ce sa faca? incepe-a inghiti la apa; si-nghite, si-nghite, pana ce-nghite toata apa din fantana. Apoi zboara de-acolo afara si iarasi se ia in urma trasurei, zicand:

Cucurigu ! boieri mari, Dati punguta cu doi bani !

Boierul, vazand aceasta, s-a mirat cumplit si a zis:

— Ma! da’ al dracului cucos i-aista! Ei, las’ ca ti-oiu da eu tie de cheltuiala, mai crestatule si pintenatule!

Si cum ajunge acasa, zice unei babe de la bucatarie sa ia cucosul, sa-l azvarle intr-un cuptor plin cu jaratic si sa puna o lespede la gura cuptorului. Baba, canoasa la inima, de cuvant; face cum i-a zis stapanu-sau. Cucosul, cum vede si asta mare nedreptate, incepe a varsa la apa; si toarna el toata apa cea din fantana pe jaratic, pana ce stinge focul de tot, si se racoreste cuptoriul; ba inca face s-o aparaie prin casa, de s-au indracit de ciuda harca de la bucatarie. Apoi da o bleanda lespezei de la gura cuptiorului, iesa teafar si de-acolo, fuga la fereastra boierului si incepe a tranti cu ciocul in geamuri si a zice:

Cucurigu ! boieri mari, Dati punguta cu doi bani !

— Mai, ca mi-am gasit beleaua cu dihania asta de cucos, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu si-l zvarle in cireada boilor s-a vacilor; poate vreun buhaiu infuriat i-a veni de hac; l-a lua in coarne, si-om scapa de suparare.

Vezeteul iarasi ia cucosul si-l zvarle in cireada! Atunci, bucuria cucosului! Sa-l fi vazut cum inghitea la buhai, la boi, la vaci si la vitei; pan-a inghitit el toata cireada, s-a facut un pantece mare, mare cat un munte! Apoi iar vine la fereastra, intinde aripele in dreptul soarelui, de intuneca de tot casa boierului, si iarasi incepe!

Cucurigu ! boieri mari, Dati punguta cu doi bani !

Boierul, cand mai vede si asta dandanaie, crapa de ciuda si nu stia ce sa mai faca, doar va scapa de cucos. Mai sta boierul cat sta pe ganduri, pana-i vine iarasi in cap una.

— Am sa-l dau in haznaua cu banii; poate va inghiti la galbeni, i-a sta vreunul in gat, s-a ineca si-oiu scapa de dansul.

Si, cum zice, umfla cucosul de-o aripa si-l zvarle in zahnaua cu banii; caci boieriul acela, de mult banarit ce avea, nu-i mai stia numarul. Atunci cucosul inghite cu lacomie toti banii si lasa toate lazile pustii. Apoi iesa si de-acolo, el stie cum si pe unde, se duce la fereastra boierului si iar incepe:

Cucurigu ! boieri mari, Dati punguta cu doi bani !

Acum, dupa toate cele intamplate, boierul, vazand ca n-are ce-i mai face, i-azvarle punguta. Cucosul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui si lasa pe boier in pace. Atunci toate paserile din ograda boiereasca, vazand voinicia cucosului, s-au luat dupa dansul, de ti se parea ca-i o nunta, si nu altaceva; iara boierul se uita galis cum se duceau paserile si zise oftand:

— Duca-se si cobe si tot, numai bine ca am scapat de belea, ca nici lucru curat n-a fost aici!

Cucosul insa mergea tantos, iar paserile dupa dansul, si merge el cat merge, pana ce ajunge acasa la mosneag, si de pe la poarta incepe a canta: „Cucurigu !!! cucurigu !!!” Mosneagul, cum aude glasul cucosului, iesa afara cu bucurie; si, cand isi arunca ochii spre poarta, ce sa vada? Cucosul sau era ceva de spariet! elefantul ti se parea purice pe langa acest cucos; s-apoi in urma lui veneau carduri nenumarate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete si mai boghete. Mosneagul, vazand pe cucosul sau asa de mare si de greoiu, si incunjurat de-atata amar de galite, i-a deschis poarta. Atunci cucosul i-a zis:

— Stapane, asterne un tol aici in mijlocul ograzii.

Mosneagul, iute ca un prasnel, asterne tolul. Cucosul atunci se asaza pe tol, scutura puternic din aripi si indata se umple ograda si livada mosneagului, pe langa paseri, si de cirezi de vite; iara pe tol toarna o movila de galbeni, care stralucea la soare de-ti lua ochii! Mosneagul, vazand aceste mari bogatii, nu stia ce sa faca de bucurie, sarutand mereu cucosul si dezmerdandu-l. Atunci, iaca si baba vine nu stiu de unde; si, cand a vazut unele ca aceste, numa-i sclipeau rautacioasei ochii in cap si plesnea de ciuda.

— Mosnege, zise ea rusinata, da-mi si mie niste galbeni! — Ba pune-ti pofta-n cuiu, mai baba! Cand ti-am cerut oua, stii ce mi-ai raspuns? Bate acum si tu gaina, sa-ti aduca galbeni; c-asa am batut eu cucosul, stii tu din a cui pricina… si iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce in poiata, gabuieste gaina, o apuca de coada si o ia la bataie, de-ti venea sa-i plangi de mila! Biata gaina, cum scapa din manile babei, fuge pe drumuri. si cum mergea pe drum, gaseste si ea o margica s-o inghite. Apoi rapede se intoarce acasa la baba si incepe de pe la poarta: „Cot, cot, cotcodac !” Baba iesa cu bucurie inaintea gainei. Gaina sare peste poarta, trece iute pe langa baba si se pune pe cuibariu; si, dupa vrun ceas de sedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, sa vada ce i-a facut gaina!… si, cand se uita in cuibariu, ce sa vada? Gaina se ouase o margica. Baba, cand vede ca s-a batut gaina joc de dansa, o prinde s-o bate, s-o bate, pan-o omoara in bataie! si asa, baba cea zgarcita si nebuna a ramas de tot saraca, lipita pamantului. De-acu a mai manca si rabdari prajite in loc de oua; ca bine si-a facut ras de gaina si-a ucis-o fara sa-i fie vinovata cu nemica, sarmana!

Mosneagul insa era foarte bogat; el si-a facut case mari si gradini frumoase si traia foarte bine; pe baba, de mila, a pus-o gainarita, iara pe cucos il purta in toate partile dupa dansul, cu salba de aur la gat si incaltat cu ciubotele galbene si cu pinteni la calcaie, de ti se parea ca-i un irod de cei frumosi, iara nu cucos de facut cu bors.

Povesti populare

Capra cu trei iezi de Ion Creanga

Published by:

Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau; iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea : „Sunt cinci degete la o mana si nu samana toate unul cu altul”.

Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice :

– Dragii mamei copilasi ! Eu ma duc in padure ca sa mai duc ceva de-a mancarii. Dar voi, incuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu. Cand voiu veni eu, am sa va dau de stire, ca sa ma cunoasteti, si am sa va spun asa :

Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti !
Ca mama v-aduce voua :
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies
Smoc de flori
Pe subsuori.
Auzit-ati ce-am spus eu ?

– Da, mamuca, zisera iezii.

– Pot sa am nadejde in voi ?

– Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura inainte cei mai mari. Noi suntem odata baieti, si ce-am vorbit odata vorbit ramane.

– Daca-i asa, apoi veniti sa va sarute mama ! Dumnezeu sa va apere de cele rele, si mai ramaneti cu bine!

– Mergi sanatoasa, mamuca, zise cel mic, cu lacrimi in ochi, si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te intoarne cu bine si sa ne-aduci demancare.

Apoi capra iese si se duce in treaba ei. Iar iezii inchid usa dupa dansa si trag zavorul. Dar vorba veche : „Paretii au urechi si ferestile ochi”. Un dusman de lup – s-apoi stiti care ? – chiar cumatrul caprei, care de mult pandea vreme cu prilej ca sa pape iezii, tragea cu urechea la paretele din dosul casei, cand vorbea capra cu dansii.

„Bun ! zise el in gandul sau. Ia, acum mi-e timpul… De i-ar impinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie ! stiu ca i-as carnosi si i-as jumuli !” Cum zice, si vine la usa; si cum vine, si incepe :

Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti !
Ca mama v-aduce voua :
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies
Smoc de flori
Pe subsuori.
– Hai ! deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga !

– Ia ! Baieti, zise cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu demancare.

– Saracutul de mine ! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi ! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i asa de gros si de ragusit, ca-i mai subtire si mai frumos !

Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar si puse sa-i ascute limba si dintii, pentru a-si subtia glasul, s-apoi, intorcandu-se, incepu iar :

Trei iezi cucuieti

Usa mamei descuieti !…

– Ei, vedeti, zise iarasi cel mare; daca ma potrivesc eu voua ? Nu-i mamuca, nu-i mamuca !

D-apoi cine-i daca nu-i ea ? Ca doar si eu am urechi ! Ma duc sa-i deschid.

– Badica ! badica ! zise iarasi cel mic. Ascultati-ma si pe mine ! Poate mai de-apoi a veni cineva s-a zice:

Deschideti usa,
Ca vine matusa !
S-atunci voi trebuie numaidecat sa deschideti ? D-apoi nu stiti ca matusa-i moarta de cand lupii albi si s-a facut oale si ulcioare, sarmana ?

– Apoi, da ! nu spun eu bine ? zise cel mare. Ia, de-atunci e rau in lume, de cand a ajuns coada sa fie cap… Daca te-i potrivi tu acestora, ii tine mult si bine pe mamuca afara. Eu, unul, ma duc sa deschid.

Atunci mezinul se vara iute in horn si, sprijinit cu picioarele de prichiciu si cu nasul de funingine, tace ca pestele si tremura ca varga de frica. Dar frica-i din raiu, sarmana ! Asemene cel mijlociu, tustiu ! iute sub un chersin; se-nghemuieste acolo cum poate, tace ca pamantul si-i tremura carnea pe dansul de frica : Fuga-i rusinoasa, da-i sanatoasa !

… insa cel mare se da dupa usa si – sa traga, sa nu traga ? – in sfarsit, trage zavorul… Cand iaca !… ce sa vada ? s-apoi mai are cand vede ?… caci lupului ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. si, nici una, nici doua, hat ! pe ied de gat, ii rateza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu atata pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea nu are ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si incepe a se invarti prin casa cu neastampar, zicand :

– Nu stiu, parerea m-a amagit, ori am auzit mai multe glasuri ? Dar ce Dumnezeu ?! Parc-au intrat in pamant… Unde sa fie ? Se iteste el pe colo, se iteste pe dincolo, dar pace buna ! iezii nu-s nicairi !

– Ma !… ca mare minune-i asta !… dar nici acasa n-am de coasa… ia sa mai odihnesc oleaca aste batranete !

Apoi se indoaie de sele cam cu greu, si se pune pe chersin. si cand s-a pus pe chersin, nu stiu cum s-au facut, ca ori chersinul a crapat, ori cumatrul a stranutat…

Atunci iedul de sub chersin, sa nu taca ? – il pastea pacatul si-l manca spinarea, saracutul !

– Sa-ti fie de bine, nanasule !

– A !… ghidi ! ghidi ! ghidusi ce esti ! Aici mi-ai fost ? Ia vina-ncoace la nanaselul, sa te pupe el ! Apoi ridica chersinul binisor, insfaca iedul de urechi si-l flocaieste si-l jumuleste si pe-acela de-i merg petecele !… Vorba ceea : „Ca toata paserea pe limba ei piere”.

Pe urma se mai invarte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea molcum in horn, cum tace pestele in bors la foc. Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste nimic, isi pune in gand una : asaza cele doua capete cu dintii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau; pe urma unge toti paretii cu sange, ca sa faca si mai mult in ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum. Cum a iesit dusmanul din casa, iedul cel mic se da iute jos din horn si incuie usa bine. Apoi incepe a se scarmana de cap si a plange cu amar dupa fratiorii sai.

– Dragutii mei fratiori ! De nu s-ar fi induplecat, lupul nu i-ar fi mancat ! si biata mama nu stie de asta mare urgie ce-a venit pe capul ei !

Si boceste el si boceste pana il apuca lesin ! Dar ce era sa le faca ? Vina nu era a lui, ce au cautat pe nas le-a dat.

Cand jalea el asa, iaca si capra venea cat putea, incarcata cu de-a mancarii si gafuind. si cum venea, cat de colo vede cele doua capete, cu dintii ranjind, in feresti.

– Dragii mamucutei, dragi ! Cum asteapta ei cu bucurie si-mi rad inainte cand ma vad !

Baietii mamei, baieti,
Frumusei si cucuieti !
Bucuria caprei nu era proasta. Dar cand s-apropie bine, ce sa vada ? Un fior rece ca gheata ii trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde in tot trupul, si ochii i se painjinesc. si ce era nu era a bine !… Ea insa tot merge pan’ la usa, cum poate, crezand ca parerea o insala… si cum ajunge, si incepe

Trei iezi cucuieti
Usa mamei descuieti !
Ca mama v-aduce voua :
Frunze-n buze,
Lapte-n tate,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies
Smoc de flori
Pe subsuori.
Atunci iedul mezin – care acum era si cel dintai si cel de pe urma – sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca in bratele mane-sa si cu lacrimi de sange incepe a-i spune :

– Mamuca, mamuca, uite ce am patit noi ! Mare foc si potop au cazut pe capul nostru !

Capra atunci, holband ochii lung prin casa, o cuprinde spaima si ramane incremenita !… Dar mai pe urma, imbarbatandu-se, si-a mai venit putin in fire s-a intrebat :

– Da’ ce-a fost aici, copile ?

– Ce sa fie, mamuca ? Ia, cum te-ai dus dumneata de-acasa, n-a trecut tocmai mult si iaca cineva s-aude batand la usa si spunand :

Trei iezi cucuieti,

Mamei usa descuieti…

– si ?…

– si frate-meu cel mare, natang si neastamparat cum il stii, fuga la usa sa deschida.

– s-atunci ?…

– Atunci, eu m-am varat iute in horn, si frate-meu cel mijlociu in chersin, iar cel mare, dupa cum iti spun, se da cu nepasare dupa usa si trage zavorul !…

– s-atunci ?…

– Atunci, grozavie mare ! Nanasul nostru si prietenul dumitale, cumatrul lup, se si arata in prag !

– Cine ? Cumatrul meu ? El ? Care s-a jurat pe parul sau ca nu mi-a sparie copilasii niciodata ?

– Apoi da, mama ! Cum vezi, i-a umplut de sparieti !

– Ei las’, ca l-oiu invata eu ! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea ? si pe voi sa va puie la pastrama ? Nici o fapta fara plata… Ticalosul si mangositul ! inca se ranjea la mine cateodata si-mi facea cu maseaua… Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el : n-am sarit peste garduri niciodata de cand sunt. Ei, taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu ! Cu mine ti-ai pus boii in plug ? Apoi, tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne !

– Of, mamuca, of ! Mai bine taci si lasa-l in plata lui Dumnezeu ! Ca stii ca este o vorba : „Nici pe dracul sa-l vezi, da’ nici cruce sa-ti faci !”

– Ba nu, dragul mamei ! „Ca pana la Dumnezeu, sfintii iti ieu sufletul.” s-apoi tine tu minte, copile, ce-ti spun eu : ca de i-a mai da lui nasul sa mai miroase p-aici, apoi las’ !… Numai tu, sa nu cumva sa te rasufli cuiva, ca sa prinda el de veste.

Si de-atunci cauta si ea vreme cu prilej ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se pune ea si sta in cumpene, cum sa dreaga si ce sa-i faca ?

„Aha ! ia, acum i-am gasit leacul, zise ea in gandul sau. Taci ! ca i-oiu face eu cumatrului una de s-a musca labele !”

Aproape de casa ei era o groapa adanca; acolo-i nadejdea caprei.

– La cada cu dubala, cumatre lup, ca nu-i de chip !… Ia, de-acu sa-ncepe fapta : Hai la treaba, cumatrita, ca lupul ti-a dat de lucru !”

Si asa zicand, pune poalele-n brau, isi sufleca manicele, atata focul si s-apuca de facut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pasca cu smantana si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratic si cu lemne putregaioase ca sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa : peste frunzari toarna tarana si peste tarana asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fearba si se duce prin padure sa caute pe cumatru-sau si sa-l pofteasca la praznic. Merge ea cat merge prin codru, pana ce da pe-o prapastie grozava si intunecoasa si pe-o tiharaie da peste lup.

– Buna vreme, cumatro ! Da’ ce vant te-a abatut pe-aici ?

– Buna sa-ti fie inima, cumatre, cum ti-i cautatura… apoi da, nu stii dumneata ca nevoia te duce pe unde nu ti-i voia ? Ia, nu stiu cine-a fost pe la mine pe-acasa in lipsa mea, ca stiu ca mi-a facut-o buna !

– Ca ce fel, cumatrita draga ?

– Ia, a gasit iezii singurei, i-a ucis si i-a crampotit, de le-am plans de mila ! Numai vaduva sa nu mai fie cineva !

– Da’ nu mai spune, cumatra !

– Apoi de-acum, ori sa spun, ori sa nu mai spun, ca totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus catra Domnul, si datoria ne face sa le cautam de suflet. De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe d-ta, cumatre; ca sa ma mai mangai…

– Bucuros, draga cumatra, dar mai bucuros eram cand m-ai fi chemat la nunta.

– Te cred, cumatre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.

Apoi capra porneste inainte plangand, si lupul dupa dansa, prefacandu-se ca plange.

– Doamne, cumatre, Doamne ! zise capra suspinand. De ce ti-e mai drag in lume, de-aceea n-ai parte…

– Apoi da, cumatra, cand ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi. Nu-ti mai face si dumneata atata inima rea, ca odata avem sa mergem cu totii acolo.

– Asa este, cumatre, nu-i vorba. Dar sarmanii gagalici, de cruzi s-au mai dus !

– Apoi da, cumatra; se vede ca si lui Dumnezeu ii plac tot puisori de cei mai tineri.

– Apoi, daca i-ar fi luat Dumnezeu, ce ti-ar fi ? D-apoi asa ?

– Doamne, cumatra, Doamne ! Oiu face si eu ca prostul… Oare nu cumva nenea Martin a dat pe la dumneata pe acasa ? Ca mi-aduc aminte ca acu ca l-am intalnit odata prin zmeuris; si mi-a spus ca daca-i vrea dumneata sa-i dai un baiet, sa-l invete cojocaria.

Si din vorba-n vorba, din una-n alta, ajung pan-acasa la cumatra !

– Ia poftim, cumatre, zise ea luand scauiesul si punandu-l deasupra groapei cu pricina, sezi cole si sa ospatezi oleaca din ceea ce ne-a dat Dumnezeu !

Rastoarna apoi sarmalele in strachina si i le pune dinainte.

Atunci lupul nostru incepe a manca halpav; si gogalt, gogalt, gogalt, ii mergeau sarmalele intregi pe gat.

– Dumnezeu sa ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut !

– si cum ospata el, buf ! cade fara sine in groapa cu jaratic, caci scauiesul de ceara s-a topit, si leasa de pe groapa nu era bine sprijinita : nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumatru.

– Ei, ei ! Acum scoate, lupe, ce-ai mancat ! Cu capra ti-ai pus in card ? Capra ti-a venit de hac !

– Valeu, cumatra, talpele mele ! Ma rog, scoate-ma ca-mi arde inima-n mine !

– Ba nu, cumatre; c-asa mi-a ars si mie inima dupa iezisorii mei ! Lui Dumnezeu ii plac pui de cei mai tineri; mie insa-mi plac si de isti mai batrani, numai sa fie bine fripti; stii, cole, sa treaca focul printr-insii.

– Cumatra, ma parlesc, ard de tot, mor, nu ma lasa !

– Arzi, cumatre, mori, ca nici viu nu esti bun ! De-abie i-a mai trece baietului istuia de spariet, ca mult par imi trebuia de la tine ca sa-l afum. ti-aduci aminte, dihanie rautacioasa si spurcata, cand mi te-ai jurat pe parul tau ? si bine mi-ai mancat iezisorii !

– Ma ustura inima-n mine, cumatra ! ma rog, scoate-ma, si nu-ti mai face atata osanda cu mine !

– Moarte pentru moarte, cumatre, arsura pentru arsura, ca bine-o mai plesnisi dinioare cu cuvinte din scriptura !

Dupa aceasta, capra si cu iedul au luat o capita de fan s-au aruncat-o peste dansul, in groapa, ca sa se mai potoleasca focul. Apoi, la urma urmelor, napadira asupra lui si-i mai trantira in cap cu bolovani si cu ce-au apucat, pana-l omorara de tot. si asa s-a pagubit sarmana capra si de cei doi iezi, da’ si de cumatru-sau lupul pagubasa a ramas, si pagubasa sa fie.

Si auzind caprele din vecinatate de una ca aceasta, tare le-au mai parut bine ! si s-au adunat cu toatele la priveghiu si unde nu s-au asternut pe mancate si pe baute, veselindu-se impreuna…

Si eram si eu acolo de fata, si-ndata dupa aceea am incalecat iute pe-o sea, s-am venit de v-am spus povestea asa, s-am mai incalecat pe-o roata si v-am spus jitia toata; si unde n-am mai incalecat pe-o capsuna si v-am spus, oameni buni, o mare si gogonata minciuna !